Skip to content
JYSK inaugurează un magazin în Băilești și ajunge la 121 de magazine în România

Comunicat de presă -

JYSK inaugurează un magazin în Băilești și ajunge la 121 de magazine în România


Retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă JYSK inaugurează un nou magazin în România, în Băilești. Astfel, compania ajunge la o rețea de 121 de unități în țară. JYSK Băilești se deschide joi, 12 mai 2022, pe strada Independentei nr. 16 A, Băilești, județul Dolj.

Noul magazin JYSK din Băilești are o suprafață totală de 1400 mp și va funcționa de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 20.00 și duminică între orele 10.00 – 18.00.

JYSK este prezent în județul Dolj din anul 2016, când a deschis primul magazin din Craiova, urmat la scurt timp de un al doilea magazin în oraș.

“Expansiunea este foarte importantă pentru JYSK, pentru că ne dorim să fim cât mai aproape de fiecare client. Acest lucru înseamnă că deschidem magazine nu doar în orașe mari, ci și în orașe medii și mici. De la începutul anului am inaugurat deja șapte magazine și avem în plan cel puțin 15 magazine noi pe an. Suntem mereu în căutare de spații potrivite pentru conceptul nostru de magazin, cu o suprafață de aproximativ 1400 mp. Îi așteptăm pe clienți începând din această săptămână în Băilești cu oferte speciale de deschidere și cu o mulțime de produse care să le înfrumusețeze casele și grădinile”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

JYSK Băilești

Oferte speciale

Cu ocazia deschiderii, JYSK a pregătit un eveniment de inaugurare și oferte speciale valabile doar în noul magazin din Băilești. Ofertele speciale sunt valabile timp de o săptămână, în perioada 12 – 18 mai 2022. Sunt incluse în ofertă peste 2000 de produse, iar reducerile ajung până la 75%.

“Pe măsură ce se apropie ziua deschiderii, întreaga echipă a magazinului este din ce în ce mai entuziasmată. Colegii au muncit mult în ultima lună pentru a pregăti magazinul conform conceptului Store 3.0, au participat la programe de training, au învățat produsele, iar acum sunt pregătiți pentru a-i ajuta pe clienți să aleagă cele mai potrivite produse, conform nevoilor și dorințelor lor. Am pregătit o ofertă excelentă la produsele de inspirație scandinavă pe care le avem în sortiment și care vor fi cu siguranță pe placul clienților”, spune Raluca Gherghe, District Manager JYSK România.

Ofertele de deschidere pot fi văzute pe JYSK.ro/Bailesti, iar oferta completă de produse poate fi văzută pe https://jysk.ro.


Produse din materiale mai sustenabile

În sortimentul pentru noul sezon Outdoor 2022, JYSK a crescut procentul de produse realizate din materiale mai sustenabile: bumbac organic sau reciclat, poliester, sticlă sau plastic reciclat și lemn certificat FSC® (FSC® N001715). Aceste produse sunt disponibile și în magazinul JYSK din Băilești.

Plapuma de vară STETINDEN este realizată 100% din fibră goală spiralată de poliester siliconizat reciclat. Este o plapumă răcoroasă, potrivită pentru nopțile de vară, și este disponibilă în trei variante de culori vesele: verde, albastru și roșu.

Mobilierul de grădină realizat din lemn este 100% certificat FSC® (FSC® N001715). Acest lucru înseamnă că lemnul folosit în realizarea mobilierului are trasabilitate și provine din păduri în care exploatarea lemnului se face respectând mediul înconjurător, precum și populațiile locale.

Related links

Topics

Categories


JYSK este un lanț internațional de magazine de mobilă, de origine scandinavă, care facilitează mobilarea fiecărei camere din orice casă și grădină.


Cu peste 3,100 de magazine fizice și magazine online în 49 de țări, JYSK are întotdeauna o ofertă excelentă și oferă servicii competente, indiferent de modul în care clienții aleg să cumpere.

Fondatorul Lars Larsen a deschis primul magazin în Danemarca, în 1979. În prezent, JYSK are peste 28,500 de angajați.

JYSK este deținut de familia din spatele Lars Larsen Group, cu o cifră de afaceri totală de 5,255 miliarde EUR în anul financiar 2020/21. JYSK a avut o cifră de afaceri de 4,4 miliarde EUR in anul financiar 2020/21.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 118 magazine în România.

Contacts

Raluca Dascălu

Raluca Dascălu

Press contact Communications Manager JYSK România Communications and PR +40721509599

Related content

Scandinavian Sleeping and Living

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Compania scandinavă își desfășoară activitatea în peste 48 de țări, are peste 31.000 de angajați și peste 3.400 de magazine.

JYSK are mereu o ofertă excelentă și servicii competente, indiferent de modalitatea în care clienții vor să achiziționeze produsele, dintr-un magazin fizic sau online.

JYSK a inaugurat primul magazin pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus.

Sub deviza "Sleeping and Living", magazinele JYSK oferă tot ce este necesar în casă pentru viața de zi cu zi, de la mobilier de interior și de grădină, până la lenjerii de pat, perne, obiecte decorative și de iluminat.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent peste 140 de magazine în România.

Compania JYSK este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 5,9 miliarde EUR în anul financiar 2021-2022.

Cifra de afaceri JYSK la nivel global este de 5,2 miliarde EUR în anul financiar 2022-2023.