Skip to content
Visa Europe salută aprobarea normelor pentru acordarea tichetelor de masă şi pe carduri

Comunicat de presă -

Visa Europe salută aprobarea normelor pentru acordarea tichetelor de masă şi pe carduri

Visa Europe salută aprobarea normelor de aplicare a noilor reglementări care permit angajatorilor să acorde salariaţilor tichete de masă şi în format electronic, sub formă de carduri de masă, ca o alternativă modernă la tichetele pe suport de hârtie.

Normele de aplicare ale Legii nr. 291/2013 pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă reprezintă ultimul pas legislativ necesar pentru emiterea noilor tichete de masă în format electronic.

"Salutăm decizia Guvernului de aprobare a normelor de aplicare a noii legislaţii privind tichetele de masă, o iniţiativă care are potenţial să încurajeze dezvoltarea plăţilor electronice în România şi să susţină eforturile autorităţilor pentru utilizarea fondurilor în scopul destinat. În plus, stimularea concurenţei prin introducerea cardurilor de masă va conduce la creşterea eficienţei şi scăderea costurilor serviciilor pentru cei aproximativ 40.000 de angajatori care oferă astfel de beneficii şi pentru comercianţi, precum şi avantaje multiple pentru circa 1,8 milioane de salariaţi care primesc în prezent tichete de masă", a declarat Cătălin Creţu, director subregional pentru România, Croaţia şi Slovenia, Visa Europe.

Visa a susţinut încă de la început această iniţiativă şi s-a implicat activ în procesul de modificare legislativă pentru distribuţia acestor beneficii pe carduri şi crearea unui cadru normativ care să permită şi băncilor să emită de tichete de masă în format electronic.

Principalele avantajele ale emiterii tichetelor de masă pe suport electronic pentru părţile implicate:

  • Angajatori: optimizarea costurilor şi a proceselor cu achiziţionarea, transferul şi distribuţia tichetelor de masă, reducerea considerabilă a volumului de muncă alocat şi eliminarea costului lunar al tipăririi tichetelor pe suport de hârtie.
  • Angajaţi: costuri zero şi mai multă flexibilitate în utilizarea tichetelor de masă electronice întrucât se plăteşte suma exactă pentru produsul dorit, spre deosebire de cele pe suport de hârtie; extinderea reţelei de comercianţi unde se pot utiliza tichetele de masă electronice la nivel naţional, respectiv la toate unităţile de alimentaţie publicăcare acceptă deja plata cu cardul; un instrument de plată sigur, care beneficiază de toate sistemele de securitate ale cardurilor bancare şi poate fi reemis în cazul pierderii sau distrugerii, fără riscul de a pierde banii sau de a fi furaţi.
  • Comercianţi: posibilitatea scăderii comisioanelor pentru tichetele în format electronic prin utilizarea infrastructurii existente de acceptare a plăţilor cu carduri bancare; eliminarea procesului de numărare şi scanare a bonurilor de masă la casierii, încasarea mai rapidă a fondurilor şi scăderea costurilor administrative întrucât se vor elimina operaţiunile de depozitare şi transport ale tichetelor de hârtie.
  • Stat: creşterea controlului asupra emiterii şi utilizării acestor fonduri, destinate pentru acoperirea costurilor de masă, deoarece se vor putea monitoriza şi limita mai eficient tranzacţiile doar către unităţile de alimentaţie publică; colectarea mai eficientă şi detaliată a datelor statistice privind utilizarea fondurilor.

Categories


Visa Europe este o companie de tehnologii de plată deţinută şi operată de băncile membre şi alţi furnizori de servicii de plăţi din 37 de ţări din Europa.

Visa Europe este în centrul ecosistemului de plăţi, furnizând servicii şi infrastructură care permit milioanelor de consumatori, companii şi guverne din Europa să facă plăţi electronice. Membrii săi sunt responsabili de emiterea cardurilor, înscrierea comercianţilor şi stabilirea comisioanelor pentru posesorii de carduri şi comercianţi. Totodată, Visa Europe este cel mai mare procesator de tranzacţii din Europa, responsabil de procesarea a peste 16 miliarde de tranzacţii anual – 1.627 de tranzacţii pe secundă în perioadele de vârf.

În Europa, există peste 500 de milioane de carduri Visa şi 1 € din fiecare 6 € cheltuiţi este pe un card Visa. Cheltuielile totale realizate pe cardurile Visa depăşesc 2.000 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile efectuate la POS reprezintă 1.500 miliarde de euro.

Începând cu anul 2004, Visa Europe a devenit independentă de Visa Inc. şi este înregistrată în Marea Britanie, cu licenţă exclusivă, irevocabilă şi perpetuă în Europa. Ambele companii acţionează în parteneriat pentru a facilita plăţile cu Visa la nivel global, în peste 200 de ţări.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să accesaţi www.visaeurope.com şi @VisaEuropeNews.

Contacts

European Press Office (Including out of hours)

Press contact +44 207 795 5336
Anca Neațu

Anca Neațu

Press contact Senior Account Manager Corporate & Financial Communications 0768373863
Gilia Crăciun

Gilia Crăciun

Press contact Director Corporate & Financial Communications +40(0)31.425.6925

Visa (NYSE: V) este o companie internaţională de tehnologii de plată care conectează consumatorii, companiile, instituţiile financiare şi guvernele din peste 200 de ţări şi teritorii prin sisteme de plăţi electronice rapide, securizate şi fiabile.

Visa (NYSE: V) este o companie internaţională de tehnologii de plată care conectează consumatorii, companiile, instituţiile financiare şi guvernele din peste 200 de ţări şi teritorii prin sisteme de plăţi electronice rapide, securizate şi fiabile. Operăm una dintre cele mai avansate reţele de procesare a plăţilor din lume – VisaNet – capabilă să proceseze peste 65.000 de tranzacţii pe secundă, asigurând protecţie împotriva fraudei pentru consumatori şi plăţi sigure pentru comercianţi.