Skip to content
Așteptarea a luat sfârșit. Ford anunță data de lansare pentru noua generație Ranger

Press release -

Așteptarea a luat sfârșit. Ford anunță data de lansare pentru noua generație Ranger

DUNTON, Marea Britanie, 1 noiembrie 2021 – Ford Motor Company va prezenta noul și mult-așteptatul pick-up Ford Ranger pe 24 noiembrie.

Ford a reimaginat, regândit și reproiectat noul Ranger pentru a fi cel mai inteligent, versatil și capabil Ranger pentru clienții din peste 180 de piețe din întreaga lume. Ford a realizat peste 5.000 de interviuri și a lucrat cu sute de proprietari de pick-up, în zeci de ateliere de pe tot globul, pentru a afla cum proprietarii își foloseau pick-up-urile, ce le-a plăcut, ce și-ar fi dorit să aibă mai mult și ce experiențe au contat cel mai mult pentru ei.

Această abordare centrată pe client a ajutat Ford să proiecteze și să conceapă soluțiile pe care clienții și le-ar dori și le-ar aprecia de la noua generație Ranger

Cu un nou aspect robust și o serie de funcții noi care sporesc productivitatea, capacitatea și versatilitatea, următoarea generație Ranger este concepută pentru a parcurge și mai multe tipuri de terenuri, pentru a munci mai mult și pentru a oferi mai mult confort și rafinament decât oricând.

Descoperiți noua generație Ranger pe 24 noiembrie, urmârind live stream-ul cu evenimentul de lansare începând cu ora 9:00 - https://www.youtube.com/c/FordEurope 

Până atunci, vă puteți bucura de o prezentare preliminară a procesului de proiectare împreună cu directorul de design al next-gen Ranger, Max Tran, care dezvăluie cum mii de informații despre proprietarii din întreaga lume au influențat design-ul pick-up-ului și multe dintre caracteristicile sale cheie.

Citate

„În calitate de designeri, am implicat clienții mult mai devreme în proces, am petrecut mai mult timp cu ei și am obținut mai multe informații decât oricând înainte.”

„În mod interesant, am descoperit că indiferent de piață, clienții noștri sunt autori. Le place să-și rezolve propriile probleme și le place să se simtă încrezători în pick-up-ul lor... nu doar modul în care funcționează vehiculul, ci și felul în care se simt când îl conduc.”

                                                                                                        – Max Tran, Design Director, Ranger

Topics


Despre Ford Motor Company

Ford Motor Company (NYSE: F) este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, care se angajează să contribuie la construirea unei lumi mai bune, în care fiecare persoană este liberă să se deplaseze și să își urmeze visele. Planul Ford+ al companiei pentru creștere și creare de valoare combină punctele forte existente, noile capacități și relațiile permanente cu clienții pentru a îmbogăți experiențele și pentru a spori loialitatea acestora. Ford proiectează, produce, comercializează și oferă service pentru o gamă completă de vehicule conectate, din ce în ce mai electrificate, pentru pasageri și vehicule comerciale: Camioane, vehicule utilitare, camionete și autoturisme Ford, precum și vehicule de lux Lincoln. Compania urmărește poziții de lider în domeniul electrificării, al serviciilor pentru vehicule conectate și al soluțiilor de mobilitate, inclusiv în ceea ce privește tehnologia de autoconducere, și oferă servicii financiare prin intermediul Ford Motor Credit Company. Ford numără aproximativ 186.000 de angajați în întreaga lume. Mai multe informații despre companie, produsele sale și Ford Motor Credit Company sunt disponibile la adresa corporate.ford.com.

Ford Europa produce, vinde și oferă service pentru vehicule sub marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 43.000 de angajați în unitățile proprii și asocierile în participațiune consolidate și aproximativ 55.000 de angajați, dacă sunt incluse și entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 14 unități de producție (10 deținute integral și patru asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.

Contacts

Ana-Maria Timis

Ana-Maria Timis

Press contact Communications & Public Affairs Manager Romania& Eastern Europe
Dragos Craiovan

Dragos Craiovan

Press contact Communications & Public Affairs Coordinator | Ford Romania Services

Related content

Ford News

Global City - Sos. Bucuresti Nord no 10, Voluntari
077190 Ilfov Bucharest (Pipera)
Romania