Un polonez ales în Consiliul Director al Visa Europe va reprezenta şi interesele României
Bartosz Drabikowski, vicepreşedintele PKO Bank Polski – una dintre cele mai mari 25 de bănci emitente de carduri Visa din Europa, este noul membru al Consiliului Director al Visa Europe, cea mai mare companie de tehnologii de plată la nivel european.
Visa Europe devine partener al primului campionat mondial de monoposturi electrice – FIA Formula E
Visa Europe devine partener al primului campionat mondial de monoposturi electrice – FIA Formula E – sezonul 2014/2015, pentru cursele de la Monaco ePrix (9 mai), DHL Berlin ePrix (23 mai) şi London ePrix (27-28 iunie).
Clubul celor care muncesc în România, episodul 21: Crizele ne fac mai creativi
Biziday şi Visa Europe prezintă "Clubul celor care muncesc în România, episodul 21: Crizele ne fac mai creativi".
Studiu Visa Europe: Trei din patru români care au un hobby pot câștiga bani de pe urma pasiunii lor
Trei din patru români care au un hobby pot să obțină venituri suplimentare de pe urma pasiunii lor, iar patru din zece români spun că vor să facă bani de pe urma hobby-ului sau a unei de idei de afaceri în viitor, potrivit unui studiu realizat de Visa Europe pe nouă pieţe europene.
Cătălin Creţu, Visa: Scăderea veniturilor din comisioane va frâna dezvoltarea plăţii cu cardul
Impactul asupra emitenţilor de carduri, comercianţilor şi a consumatorilor generat de plafonarea comisioanelor interbancare la plata cu cardul şi promovarea utilizării cardului ca instrument de plată au fost principalele teme de discuţie abordate de specialiştii industriei de carduri din România în cadrul conferinţei ”EU plătesc cu cardul”, organizată de publicaţia online www.BankingNews.ro.
Visa Europe: Taxele şi impozitele locale plătite de români cu cardul pe internet au depășit pragul de 10 milioane de lei în primele două luni din 2015
Valoarea taxelor şi impozitelor locale plătite direct cu cardul pe internet a crescut în primele două luni din acest an cu 52% comparativ cu perioada similară din 2014, depășind pragul de 10 milioane de lei, ceea ce reprezintă peste 40% din sumele achitate online în întreg anul 2014, potrivit datelor raportate de băncile membre Visa Europe din România.
Reducerea comisioanelor la plăţile electronice: băncile pierd venituri, comercianţii sunt stimulaţi să nu mai facă evaziune fiscală
Reducerea taxei de interchange produce valuri: băncile se vor confrunta cu o reducere a veniturilor, retailerii se bucură, pentru că plăţile cu cardurile se ieftinesc, iar operatorii atenţionează că inovaţia tehnologică este scumpă. Aflată deja de ani buni în discuţie, această reglementare este menită să crească numărul de tranzacţii cu cardul şi, implicit, să reducă volumul banilor negri rulaţi.
Clubul celor care muncesc în România, episodul 16
Biziday şi Visa Europe prezintă "Clubul celor care muncesc în România, episodul 16".
Visa Europe va extinde serviciul de transfer de bani de la persoană la persoană la nivel mondial şi prin intermediul rețelelor sociale datorită unui parteneriat cu fastacash
Visa Europe extinde serviciul Visa Direct, denumit anterior Visa Personal Payments, în majoritatea ţărilor unde compania este prezentă, ceea ce va permite realizarea de transferuri de bani de o persoană către altă persoană, prin intermediul telefonului mobil, la nivel mondial.
Visa Europe lansează serviciul de securizare a datelor de plată, care va sta la baza noii generații de tehnologii de plăţi mobile
Visa Europe va introduce, începând cu jumătatea lunii aprilie 2015, un serviciu de protecție a datelor de cont, care va sta la baza noilor soluţii de plăţi mobile. Noua tehnologie de securizare a datelor de plată (tokenisation) este considerată drept una dintre cele mai bune metode de prevenţie a fraudei şi protecţie a datelor, disponibile în prezent.
La pranz cu Catalin Cretu, director al Visa Europe pentru Romania, Croatia si Slovenia: un profesionist cu o frumoasa poveste hollywoodiana si 5 reset-uri decisive in viata
Catalin Cretu era la Revolutia din '89 absolvent de Politehnica si avea tot viitorul in fata, intr-o Romanie in care statul nu iti mai garanta prin repartitie un loc de munca. A ales sa plece la studii in Praga si apoi la New York, dar, desi pare surprinzator, viata de student in State nu a fost nici pe departe la fel de usoara ca in tara.